Evenimente > Evenimente

 Navigare

tipareste trimite pe mail

 22 aprilie - ZIUA PĂMÂNTULUI

Detalii

Autor: ANPM Bucuresti,
Adăugat: 2014-04-22 11:44:34
Ultima actualizare: 2014-04-22 12:57:04

În fiecare an, în ziua de 22 aprilie se sărbătoreşte ZIUA PAMANTULUI, ziua când s-a născut mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător.

 

Această mişcare s-a născut în SUA într-o perioadă când au avut loc mai multe evenimente deosebite, printre care  un accident nuclear în Carolina de Sud la centrala nucleară din Savannah River din apropierea oraşului Aiken, poluarea foarte mare cu gaze şi fum, considerată ”semn al prosperităţii”.

 

În 1970, în urma eforturilor senatorului american Gaylord Nelson, s-a ajuns la concluzia că e cazul să se facă ceva pentru a se atrage atenţia asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător. Senatorul Gaylord Nelson a proclamat această zi, la un an de la deversarea de petrol din Santa Barbara, cel mai mare accident de acest gen de până atunci. Scopul acestei zile era să atragă atenţia clasei politice asupra protecţiei mediului.

 

Despre mediul înconjurător a început să se vorbească din ce în ce mai des. În anul 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ şi expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

 

Ziua Pământului este menită să inspire publicul în direcţia unei mai bune îngrijiri a mediului şi să-l înveţe să fie mândru de patrimoniul natural. Ziua Pământului a fost folosită iniţial ca o zi de informare pentru o mai bună educare a publicului cu privire la impactul oamenilor asupra mediului. De atunci, mesajul de bază al acestei zile a rămas acelaşi, dar a fost dus la un alt nivel. Deja Ziua Pământului a devenit o sărbătoare internaţională. Mai multe grupuri de mediu au început, de asemenea, să participe la o săptămână a Pământului.

 

Ziua Pământului a devenit un eveniment anual în foarte multe comunităţi din întreaga lume. Oferă imensa oportunitate de a unii oamenii pentru a realiza acţiuni benefice tuturor. Foarte des, se lansează proiecte al căror efect este de a realiza beneficii comunităţii şi ajută la întărirea legăturii dintre grupurile comunităţii.

 

Astăzi “Ziua Pamântului” este sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a educa şi mobiliza oamenii din întreaga lume în vederea protejării mediului înconjurator, prin acţiuni la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional. În prezent există peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale în 170 de ţări ce promovează acţiuni de educare a populaţiei în spirit ecologic.

 

Ziua Pământului este sărbătorită în fiecare an, în 192 de ţări prin diferite evenimente, iar tema de anul acesta este "Oraşele Verzi", un concept care urmăreşte crearea unui mediu durabil şi sănătos pentru toţi locuitorii aşezărilor urbane.


X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.